PIGMEI ŞI URIAŞI

I. PIGMEI

Ei nu pot suporta mustrarea
Îşi exteriorizează supărarea
Pretind că sunt neprihăniţi,
C-a lor umblare e aleasă
Consideră că-s prigoniţi
Când vreo povară îi apasă.

Nu-şi văd păcatul sau greşeala
Cârtesc, nespus, când vine boala
Iar gestul lor acuzator
Spre fraţii care sunt prezenţi
Arată, clar, că-n duhul lor
Declară că sunt inocenţi,

Dar de s-ar cerceta-n lumina
Ce spală colbul, ura, tina
Ar fi în stare să privească
La ale lor cusururi, toate,
Să plângă, să se pocăiască,
Să ştie ce-i integritate.

Pigmeii sunt şi buni actori
Zicând că-s buni apărători
Ai adevărurilor sfinte
Cuprinse-n Codul cel divin
Dar pe cucernicul Părinte
Îl onorează prea puţin.

Ei îşi iau vorba înapoi
Şi de-ntrebăm: „Ce e cu voi?”
Răspunsul lor: „Ne-am răzgândit,
E-o misiune încâlcită
La asta nici nu ne-am gîndit:
Vrem viaţa noastră liniştită.”

Iar când e vorba de trădare
(Acel păcat atât de mare)
Cu mult cinism îi vând pe fraţi
De soarta lor nu le mai pasă
Nu sunt puternic motivaţi
Să stea cu Mirele la masă.

Pitici în fapte şi în crez
În viaţa lor poţi ca să vezi
Credinţa ca un foc de paie
Şi, ca urmare, rod amar
Când vin probleme se îndoaie
Şi lucru-n Vie e-n zadar.

Mai cheamă-i, Doamne, înc-odată
La slujba cea adevărată
Să-nveţe bine Legământul
Să stea fideli în turma Ta,
Şi-atunci cu fapta şi cu gândul
’Naltă cinstire Îţi vor da.


II. URIAŞI

Iubirea lor nu-i prefăcută
De-aceea nu sunt în derută
Convingerea ei şi-o exprimă
Fără reţineri, fără jenă
Doar gânduri nobile-i animă.
Spre ceruri au ’nălţat antenă...

Şi astfel recepţionează
(Având şi conştiinţa trează)
Mesajele de Sus trimise
Aşa cum sunt: nedeformate
Au simţuri către Rai deschise,
Au sentimentele curate.

Când vine-ndemnul de trădare
(Fapta aceea-ngrozitoare)
Cu hotărâre îl resping
Chiar dacă prigoniri urmează
În multele-ncercări înving
Căci cântă, luptă şi veghează.

Credinţa lor nu-i clătinată
De vreo fiinţă-nfuriată
Şi nici de vreo ameninţare
Din partea unui impostor
Ei sunt lumină şi sunt sare
În veacul rău, ispititor.

Nimic din lume n-au în ei
Că-n lume-s falşii dumnezei)
Lăuntrul lor e plin de milă,
De pace trainică, de dor
Şi-n lumea rece şi ostilă
Rămân lângă Mântuitor.

Îndrăgostiţi sunt de Mesia,
Îi preocupă vrednicia
Şi ca Barnaba dau cuvinte
La cei răniţi de-un val, de-un gest
Ei Îl slujesc pe-al lor Părinte
Şi-atunci când vine greul test.

Când vine valul uriaş
Sau suflul omului trufaş
Să le răpească siguranţa
Şi zelul pentru Paradis
Pun în mişcare cutezanţa
Ştiind ce Regele a zis.

Al lumii greu bombardament
Ce-i folosit ca instrument
De Lucifer şi-a lui oştire
Să îi împingă în genuni
Este stopat de-a lor jertfire,
De imnuri, post şi rugăciuni.

Sunt, astăzi, piedici – miloane
Otravă vine din ecrane
Iar opoziţia-i imensă.
Dar luptătorii credincioşi
Chiar dacă e o ceaţă densă
Vor fi mereu victorioşi.

Ei stau pe Stâncă neclintiţi
Şi sunt în har învăluiţi
Pot să înfrunte goliaţi
Căci sursa energiei lor
E-n fatpul că sunt dedicaţi
Preasfântului Mântuitor.

gc/ Septembrie, 2009

PS.

Multă vâlvă a provocat apariţia cărţii PIGMEI ŞI URIAŞI de Daniel Mitrofan, nu cu mult timp în urmă. Comentariile pe bloguri sunt, poate, cu miile. Am citit şi eu cartea. Aş fi putut avea comentarii şi reacţii pe mai multe pagini. Le-am păstrat pentru mine la vremea când am citit cartea. Am avut discuţii doar cu soţia în legătură cu cartea respectivă. Nu-mi schimb poziţia: păstrez pentru mine opiniile privitor la volumul „Pigmei şi uriaşi”
Poate se va întreba cineva: pe ce se bazează această poziţie? Ei bine, dacă e ceva de judecat are cine să judece. Este Unul care cunoaşte tot tabloul, nu doar părţi din el, care cunoaşte foarte bine toate motivaţiile inimii. Nu mă voi îmbrăca în haina de judecător. E aceasta o poziţie de neutralitate? Nu! E foarte simplu: are cine să judece dacă e ceva de judecat. Nu-l judec nici pe Daniel Mitrofan şi nici pe cei despre care a scris dumnealui. Totuşi, mă întreb, dacă ar fi fost, sau dacă ar fi, o metodă de a spăla rufele în familie. E uimitor de simplu acest adevăr: problemele mai mult sau mai mai puţin delicate dintr-o familie nu se dau publicităţii ci se păstrează în cadrul intim al familiei. E greu de realizat lucrul acesta? Sigur că e greu. Dar poate că s-ar fi găsit o metodă. De ce să ne facem de panoramă? Dar mă opresc aci deoarece văd că deja am început să exprim opinii.
Deci, după cum se va vedea, doar titlul poemului e împrumutat de la DM. Aş dori să vă mărturisesc cum a venit inspiraţia pentru acest poem. Citind cartea lui DM la un moment dat mi-am pus întrebarea: cine sunt uriaşii credinţei? Răspunsul a fost evident: mă gândeam la martiri, la apostolul Pavel, la Ştefan, Traian Dorz, Richard Wurmbrand etc. Şi aşa este. Ei vor străluci ca strălucirea stelelor în veac şi-n veci de veci cum a spus profetul Daniel. Ei sunt titanii credinţei.
Apoi, am abordat răspunsul la acea întrebare dintr-un unghi diferit. Lumea în care trăim este într-o continuă schimbare; o schimbare rapidă, furibundă. Nicicând creştinismul nu a fost bombardat ca astăzi. Din toate părţile dau năvală curente şi idei seculare, filozofii demonice, idei străine de Logos, de Cuvântul care e Adevărul adevărat. Nu spun ceva nou. Cunoaştem toţi în ce lume trăim. Din rău se merge nu spre bine ci din rău se merge spre mai rău. Într-adevăr în vremurile în care trăim avem de luptat cu mulţi şi perfizi uriaşi. E uşor a fi creştin autentic în aceste condiţii aspre? Nu e uşor şi tocmai de aceea a înfrunta toate opreliştile şi toate opoziţiile uriaşilor zilelor noastre nu e lucru mic, e ceva minunat şi se poate realiza doar prin graţia divină. Sper, deci, că veţi înţelege şi partea a 2-a a poeziei „Pigmei şi uriaşi”.

George Cornici- 23 Septembrie, 2009